joi, 13 noiembrie 2008

de la cititori - voyage...voyage

Am primit in plic urmatoare intamplare:

"Pt cunoscatorii vartejului bucurestean care-ti ia mintile si te face sa te tot duci invartindu-te......
Lucrurile au stat cam asa... Aseara o buna prietena m-a anuntat zambind ca-mi face cinste cu-o calatorie cu metroul... "hi-hi", raspund zambind la randul meu sagalnic, fara sa stiu ce ne asteapta. Ne imbarcam la statia 1 mai si plecam incetinel, batraneste, spre Basarab, unde schimbam fara incidente linia pt Piata victoriei.

Aici... am fost impinse "gingas" de puhoiul de oameni proaspat iesiti din campul muncii pana am intrat in trenulet; si pentru ca era groaznic de aglomerat, am ramas blocate undeva la mijlocul distantei dintre cele doua usi, fara posibilitatea de a ajunge la o bara, maner sau orice alt punct de sprijin stabil(bineinteles ca da, m-am intrebat din nou de ce nu m-a daruit mama cu picioare, maini mai lungi....). Am zis c-ar fi decadent sa ne sprijinim de oamenii din jur, asa ca ne-am departat picioarele(va asigur intr-o maniera cat se poate de cuviincioasa) si ne-am starns mainile ca pentru menuet. Am mai luat o ultima gura de aer... si... am inceput sa ne leganam.
Ne-am concentrat sa nu ne pierdem simturile si nici suflul pana la destinatie - Piata Unirii! A sunat ca o izbavire, dar... a urmat proba mea preferata: urcatul scarilor in stilul piticului. Am fost binevoitor introduse in multime si am inceput ascensiunea... m-am straduit cat am putut sa-i dau un avans rezonabil tipului care mergea in fata. Nu mi-a iesit: au urmat mai multe momente de desincronizare, in care genunchii mei s-au intalnit cu talpa antemergatorului...

Apoi am invins curentii de la intrarea-iesirea din metrou si m-am protapit pe o scara. Partea cea mai frumoasa aici incepe. Un nenea cu suflet bun s-a gandit sa-mi faca lipeala cu o tanti. Prin urmare... m-a impins in acea tanti si a urcat vijelios inca 2 trepte, dupa care s-a oprit, lasand "viteza" pe seama scarilor rulante. Pot sa va spun ca tanti n-a fost prea incantata de ideea cunoasterii mai indeaproape, drept urmare mi-a aplicat un cot in ficat, a suierat nemultumita printre dinti si mi-a aruncat un comentariu beligerant de genul "cum indraznesti?...". N-am vrut s-o las sa-si faca o idee gresita despre mine... am incercat sa ma disculp. Useless!
N-am mai facut niciun shimb de intimitati cu tanti respectiva...

Si astfel s-a incheiat odiseea metroului - o lunga calatorie, aceiasi prieteni! (ironic, daca te gandesti la multimea de oameni, pe care metroul ii pradeste "accidental" peste tine)

Teo"

concluzia mea? - e greu sa rezolvi probleme de infrastructura DOAR cu educarea calatorilor...dar macar putem face iadul mai putin dureros.

1 comentarii:

omu' din 41 spunea...

Nici cu metroul usor nu-i calatoria mai usoara, dar daca apuci sa urci (chiar si un loc pe scara, lipit de geam, daca prinzi, trebuie sa te consideri norocos), ajungi mult mai repede decat cu oricare alt mijloc de transport care mai circula prin zona.