Nostalgie

Multumim lui Ioan Tarziu pentru textul de mai jos.

Nostalgie
Eu am nostalgii legate de metrou. M-am mutat in provincie de aproximativ doi ani si nu mai apuc decat rar sa merg cu metroul. Inainte, zi de zi ii curatam scaunele si barele de sustinere in drumul spre munca. Din lipsa privelistilor de afara si pentru a nu mai citi fetzele in general triste ale calatorilor care aveau mereu tenditza de a-mi influenta starea de spirit ma autoizolam citind o carte si simultan ascultand muzica la casti suficient de tare incat sa nu mai aud nimic altceva dar incercand totusi sa nu-i deranjez pe ceilalti.
Nu eram singurul care proceda asa, nu ieseam cu nimic in evidenta. Obisnuiam sa citesc pe peron in asteptare metroului si desigur in metrou, stand pe scaun sau chiar in picioare. In acea perioada citeam foarte mult. Marturisesc cu rusine ca, prins in tumultul lumii moderne, a treburilor casnice si a febrei internetului, acasa nu mai citeam deloc. Procesul de culturalizare se desfasura in metrou intr-un mod, zic eu, relaxant si avand satisfactia ca tranformasem nisthe timpi morti in clipe placute.
Apoi, un timp, un coleg de munca, posesor de autoturism, care statea in acelasi cartier cu mine ma lua si pe mine la munca. Desigur era mult mai confortabil, nu neaparat mai rapid, dar eu avem nostalgia cititului in metrou.
Aici citesc mai putin din lipsa metroului, merg la munca cu autobuzul si cateodata incerc sa deschid o carte. E mai greu sa te izolezi totusi in autobuz, te fura privelistea de afara, miscarea mult mai neregulata a vehiculului, frigul sau caldura in fuctie de anotimp si poate un provincial care te apostrofeaza: "Ce mah, te crezi in metrou?".


Marturisesc ca in ultimul timp, si io apuc sa frunzaresc carti doar in metrou, pe drumul casa-serviciu. E singura placere care nu vreau sa-mi fie luata de frustratii de la Metrorex. Revenim zilele acestea cu alte povesti din metrou.